La începutul lumii, în Univers nu exista decât lumină, iar văzduhul era un loc fericit. Aici viețuiau în armonie craiul Soare, stăpânul Vieții, al Căldurii și al Luminii, domnița cerului, Luna, o femeie rece, și mii de steluțe frumoase și gingașe.
Craiul Soare era un tânăr chipeș și voinic, după frumusețea căruia tânjeau domnișoarele steluțe, dar mai ales domnița Lună. Întrucât cea mai mândră și voluptuoasă era cea din urmă, toate credeau că aceasta este sortită să-i fie soție frumosului Soare.
Cât era ziua de lungă, steluțele citeau legendele Universului, cântau la harpă, coseau galaxii, se jucau de-a v-ați ascunselea, numai Luna stătea mereu în preajma Craiului. Dar, vai, adesea atenția acestuia era atrasă de o gingașă stea cu ochii de smarald, care avea un talent neasemuit de a-i bucura auzul cu cel mai magic cântec de harpă.
Într-una dintre luminoasele zile, avu loc un bal, dat în cinstea craiului. Acesta era momentul cel mai bun ca el să își aleagă logodnica. Invită astfel toate steluțele din Univers, dar nu putea lipsi nici domnița Lună care tânjea din toată inima după iubirea Craiului. Și-a ales cea mai frumoasă rochie, cusută cu fir de argint. Caleașca ei, trasă de doi cai albi, bătută în mărgăritare, era toată poleită cu argint! Era de departe cea mai elegantă prezență a balului.
Numai că ochii Craiului au rămas ațintiți asupra farmecului simplu al steluței Dunărea, steluța lui care-i făcea zilele fericite prin cântecul harpei ei.
Toți invitații așteptau nerăbdători începerea primului vals, căci prima cu care alegea Craiul să danseze avea să-i fie mireasă. Când gongul anunță începerea valsului, toată suflarea a amorțit. Luna deja desenase un zâmbet diafan în colțul buzelor când văzu că Soarele se apropie de ea. Dar mare îi fu dezamăgirea când văzu că mâna Craiului se îndreaptă spre Dunăre, invitând-o la magicul vals.
Dunărea simțea cum îi sare inima din piept de bucurie, s-a alăturat Soarelui și i-a jurat iubire eternă.
Domnița Lună a fugit de îndată înspre frumoasa-i caleașcă, dar a început să simtă cum strălucirea-i pălește și cum un val rece o transformă într-o ființă dură.
Cei doi logodnici i-au propus Lunei să le fie nună, iar Luceafărului să le fie nun. Luna a acceptat îndată, după care începu să urzească un plan prin care să se răzbune. A chemat în ajutor duhurile rele, care au sfătuit-o să o ademenească într-o capcană pe inocenta Dunăre. Zis și făcut. În ajunul nunții, Luna i-a cerut Soarelui să-i încredințeze viitoare soție, pentru a o găti de nuntă, cu straiele cele mai frumoase.
Numai că, sărmana Dunăre, a fost dusă pe marginea văzduhului, de unde luna a azvârlit-o fără milă pe pământ, în niște munți acoperiți de o pădure neagră și înspăimântătoare. Iar Dunărea se izbi atât de tare de pământ, încât s-a transformat într-un ochi de apă.
La scurt timp, pe pământ trecură zânele bune, care au văzut ochișorul de apă, în care au vrut să se uite pentru a-și oglindi chipurile. Dar, îndată Dunărea începu să vorbească, le povesti toate cele ce i s-au întâmplat și să le rugă să o ajute să își mai vadă măcar o dată iubitul. Zânele de îndată au făcut o vrajă, iar ochișorul de apă începu să curgă.
Luna, care urmărea tot ce se întâmpla, se sperie și porunci copacilor să se aplece, pentru ca Soarele, care o căuta disperat pe Dunăre, să nu o vadă. Numai că zânele bune porunceau izvoarelor să curgă înspre Dunăre, pentru ca aceasta să capete forță să alunece. Luna începu să arunce cu pietre imense înspre Dunăre, pentru a o opri, dar pietrele rămâneau în loc și se prefăceau în munți. Alte și alte izvoare veneau în ajutorul Dunării, astfel încât și-a luat un avânt de neimaginat și s-a aruncat în mare. De acolo a strigat la Crai, și-a urlat iubirea și a blestemat Luna.
Dându-și seama că Luna este de vină pentru toată această tragedie, Soarele și-a întors față de la aceasta și a început să alerge departe, departe, unde să nu mai poată fi ajuns nicicând de Lună. Odată cu plecarea Craiului Luminii, a luat naștere întunericul, a cărui Crăiasă este Luna. Și de atunci, nici până astăzi, Luna nu a reușit să prindă Soarele, însă Soarele se oglindește zilnic în Dunăre, el strălucind în fiecare picătură a acesteia.