Figura conducătorului hunilor Attila, cunoscut în textele bisericești drept ”Biciul lui Dumnezeu”, reprezintă în sine o figură mitologică. Acesta ar fi reușit să conducă un întreg imperiu care se întindea de la Munții Ural la Fluviul Rin, Marea Baltică și ajungea până în sudul Dunării. De altfel, considerându-se de către istorici că ar fi provenit din vecinătatea Fluviului Volga, numele său a mai fost interpretat în limba turcă drept ”Tată”.
Evident, reputația sa este extrem de controversată, întrucât i se impută că ar fi jefuit de două ori zona Balcanică și ar fi devastat provinciile nordice ale Italiei. Din fericire, nu a ajuns să ocupe nici Roma, nici Constantinopole. Totuși, surse colaterale susțin că Attila l-ar fi întâlnit pe Papa Leon și că, văzându-l pe Papă, Attila, în mijlocul unei halucinații, ar fi avut viziunea Sfântului Petru însuși, ceea ce, ulterior, l-ar fi inspirat să ordone ridicarea primelor băi termale, după modelul roman.
“Întâlnirea dintre Papa Leon I -ul și Attila” – Rafael
Pe de altă parte, ar fi contractat nu mai puțin de 300 de căsătorii, însă la finalul vieții a luat-o de soție pe legendara blondă Ildiko, pe ai cărei părinți i-ar fi măcelărit el însuși în Galia.
Totuși, la porțile de intrare ale Dunării din zona Moldova Nouă, s-au păstrat cu totul alte legende locale. În această zonă, s-a format o movilă de pământ care ar fi adevăratul mormânt al conducătorului hunilor. Obârșia acestei versiuni ar fi că, având în oastea sa atât de mulți soldați, aceștia ar fi dăruit fiecare câte un coif de pământ, ofrande care s-au stratificat mai apoi dând naștere faimoasei movile. În plus, în preajmă, s-a format un canal pe care martorii aflați în apropiere l-au denumit ”Boruga”.
Asociată acestei legende este și o relatare asupra armăsarului negru pe care Attila l-ar fi avut și pe care era singurul în stare să-l strunească. Atunci când fiul lui Attila a încercat să-l încalece pe armăsar, acesta ar fi fugit de îndată. Zadarnice se pare că au fost căutările ulterioare ale oștenilor trimiși, de data aceasta călărind o mulțime de iepe, fiindcă până la urmă și acestea ar fi dispărut împreună cu armăsarul cel vestit. Acesta din urmă ar fi rămas pe ostrovul din dreptul așezării de atunci pentru a-l străjui până la capăt pe Attila.
Dar despre legenda de odinioară și despre minunea de astăzi a coloniei de cai sălbatici vom vorbi cu alt prilej.